Aceștia sînt tată și fiu din Ialoveni și Chișinău, cu vîrste de 53 și 28 de ani. Cei doi s-au îndreptat spre frontiera română de la Cahul, cu două mașini diferite, cu numere de înmatriculare din România. Într-una din ele, feciorul a camuflat 50.000 țigări cu filtru, în bara de protecție; iar în podeaua celeilalte, tatăl a camuflat în podeaua dublă altele 190.000 țigări. Acestea erau împachetate atît în saci, cît și în cutii de carton.
Totuși, încercarea ilegală de contrabandă a celor doi a fost depistată, ambii fiind reținuți. Ulterior investigațiilor comune cu ofițerii INI, procurorii PCCOCS, oficiul „Sud” i-au trimis pe ambii pe banca acuzaților. Potrivit Codului penal, contrabanda cu mărfuri accizate comisă de două sau mai multe persoane, în așa cantități, se pedepsește cu închisoarea de la 4 la 10 ani.
Urmare a capturii, cele 240.000 țigări au fost indisponibilizate, iar cele două mașini folosite pentru tentativa de contrabandă constituie corpuri delicte anexate la dosar. Acum, urmează ca Judecătoria Cahul să se pronunțe, timp în care potrivit legii cei doi beneficiază de prezumția nevinovăției.
Adăuga comentariu