Frumoasa blondă a reprezentat pe scena marelui concurs brandul internațional Truss Professional, fiind coafată de renumitul Philip Foresto și brazilianul William Leite.
Mariana a ajuns pe scena competiției participînd la un casting despre care aflase de pe pagina de Instagram a stilistului Foresto.
„M-am informat mai întîi despre ce e vorba și dacă rezonez cu tematica și programul show-ului, după care nu am ezitat să-i contactez. Astfel am ajuns să fiu invitată la casting, unde am concurat alături de alte zeci de domnișoare pentru a face parte din show. În total am fost selectate 4 domnișoare, fiecăreia atribuindu-se o echipă de 2 stiliști – unul din SUA și celălalt din Brazilia.
Philip m-a ales să fiu modelul său și al partenerului – William Leite din Brazilia. În momentul în care am pășit în încăpere a afirmat: Părul tău e un dar dumnezeiesc”, ne-a mărturisit Mariana.
Tînăra s-a aflat pe aceeași scenă cu nume remarcabile din această industrie, precum Chris Appleton – stilistul lui Kim Kardashian, Jennifer Lopez, Katy Perry și Kylie Jenner.
La renumita competiție, care a durat patru zile, au participat peste 110.000 de hairstiliști și modele din peste 80 de țări din întreaga lume.
Adăuga comentariu