Medicii spun că este un caz medical rar întîlnit în Republica Moldova, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al spitalului.
Pacienta a început să acuze dureri o lună în urmă. Inițial spunea că o doare spatele, apoi capul, burta. Pacientei i-a fost administrat un tratament pentru pancreatită, însă starea de sănătate nu se ameliora. Ulterior, în cadrul unei investigații, medicii au descoperit că fata are o formațiune în cutia toracică pe stînga și a fost internată în Spitalul Clinic Republican. Din cauza complexității cazului și posibilelor complicații intraoperatorii, a fost crea o echipă multidisciplinară pentru efectuarea operației.
Medicii spun că o astfel de intervenție poate fi realizată doar într-un spital multidisciplinar. Lista unor posibile complicații a fost mare, dar toate au fost evitate. Medicii au lucrat timp de patru ore. Copila deja a fost externată.
Adăuga comentariu