Miza Centrului Național Anticorupție este combaterea și prevenirea corupției sistemice, spune șeful instituției. Potrivit șefului CNA, marile cazuri de corupție sînt prerogativa Procuraturii Anticorupție, însă cele două instituții colaborează.
„Avem în jur de 350 de cauze penale active. sînt și cauze în care se oferă 200-300 de lei pentru emiterea unui certificat sau pentru a nu documenta o contravenție legată de regulamentul circulației rutiere. sînt și ele cauze care țin de corupție, dar asta e corupția sistemică. Corupția mare este în exercitarea Procuraturii Anticorupție, însă noi le oferim suportul necesar atunci cînd se decide crearea grupului de investigație, dar și atunci cînd sînt necesare expertize. De exemplu, dacă se ridică telefoane, se face expertiza tehnologiei informației, ca să se extragă părți relevante pentru a incrimina fapta persoanei, e vorba și de escortarea persoanei sau plasarea în izolator. Deci, este un complex de măsuri realizate de diverse subdiviziuni”, a spus Iulian Rusu în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.Șeful CNA mai spune că pe dosarele de mare rezonanță s-a reușit aplicarea sechestrelor pe bunuri mobile și imobile impunătoare, iar dacă vor exista decizii definitive ale instanțelor de judecată, bugetul de stat ar avea de cîștigat miliarde de lei doar din confiscarea acestor bunuri.
„Avem active de 7 miliarde de lei asupra cărora s-a aplicat sechestru și ele nu vizează doar frauda bancară. O bună parte dintre acestea se află în Republica Moldova. Așteptăm hotărîri definitive din partea instanțelor de judecată. E vorba de imobile, automobile de lux, mijloace financiare lichide, care au fost depistate și transferate pe conturile trezoreriale ale ARBI, acțiuni în societăți comerciale. Procedura de aplicare a sechestrului în străinătate este complicată. Și în statele unde presupunem că s-ar afla bunuri este acces la justiție”, a mai spus șeful Centrului Național Anticorupție.
Adăuga comentariu