Anunțul a fost făcut astăzi de ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu. Astfel, va fi suplinit numărul de locuri în cadrul Centrului de triaj de la Moldexpo pentru pacienții cu suspecție de Covid-19, iar pentru pacienții cu diagnosticul confirmat vor fi pregătite locuri la Spitalul municipal de Ftiziopneumologie. Pacienții cu forme ușoate vor fi transferați la Spitalul clinic municipal nr.1.
De asemenea, Dumbrăveanu a respins zvonurile precum că nu mai sînt locuri în secțiile de terapie intensivă a instituțiilor medicale. Potrivit ei, toți directorii de spitale din țară au primit indicația de a pregăti suplimentar cîte 20 de locuri, pentru primirea pacienților.În ceea ce privește numărul testelor de care dispune Ministerul, Dumbrăveanu a menționat că acestea ajung pentru încă o lună și jumătate. În același timp, a fost lansată procedura de achiziție a 100 de mii de teste, pentru a suplini rezerva.
La ora actuală continuă și procedura de achiziție centralizată a echipamentelor de protecție pentru medici, a comunicat ea.
Adăuga comentariu