Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Oficiul „Sud,” anunță trimiterea pe banca acuzaților a doi bărbați din Ceadîr-Lunga pentru facilitarea intrării ilegale în Moldova a doi bărbați în Ucraina, notează Noi.md.
"Traversarea ilegală a avut loc în martie curent, în regiunea localității Valea Perjei din Taraclia. Pentru serviciile de întîlnire a migranților (originari din Odesa și Kharkiv) la hotar, în afara controlului de frontieră, după care ar fi urmat cazarea lor în Moldova și ieșirea din țară, învinuiții au impus taxa de 3.000 dolari și, respectiv, 4.000 dolari per persoană. Dintre aceștia, prima tranșă de aproximativ jumătate din sumă migranții au oferit-o în avans, iar a doua parte urma să fie achitată la urcarea în mașină, în Moldova.Învinuiți au fost observați de angajații Poliției de Frontieră, care i-au reținut pe toți patru, iar procurorii PCCOCS le-au cercetat faptele penale și i-au trimis pe banca acuzaților", se arată în mesajul Procuraturii.
Acum, cei doi inculpați cu vîrste de 27 și 37 de ani, riscă o amendă de pînă la 67.500 lei sau închisoare de la 5 la 7 ani. Urmează ca Judecătoria Cahul să se pronunțe, timp în care inculpații beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Adăuga comentariu