Arşiţa stiri: 232
Transnistria stiri: 1421
Preşedintele stiri: 4130

Se visau regine, dar s-au ales cu servicii de înfrumusețare necalitative

18 apr. 2018,, 12:41   Societate
3634 0

Mai multe persoane au solicitat restituirea banilor de la reprezentanții unor saloane de înfrumusețare pentru realizarea neconformă a manichiurei, dar și, restiturea contravalorii pentru îndreptarea neconformă a părului cu keratină, relatează Noi.md.

Potrivit unui comunicat de presă, în perioada sărbătorilor pascale numărul petițiilor s-a diminuat ușor. Astfel, în perioada 10-13 aprilie, consumatorii au depus 15 reclamații.

Săptămîna trecută, cele mai frecvente dintre petiții s-au referit la utilizarea clauzelor abuzive în contractele de împrumut din cadrul organizațiilor de micro-finanțare existente (4 reclamații).

De menționat că, petiționarii au apelat la Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, din motiv că, au procurat mai multe produse neconforme care s-au defectat în termenul de garanție al acestora și anume, dispozitive digitale precum, computere (2 reclamații), telefoane mobile (4 reclamații), dar și un televizor.

În perioada Sărbătorilor Pascale, un consumator a depus o plîngere și în privința mobilierului procurat pentru locuință (în valoare de 20 mii lei), pentru care nu a fost respectat termenul de instalare.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Pe 31 august, în Moldova este sărbătorită în mod tradițional Ziua Limbii de Stat. Cum să păstrăm limba maternă, în condițiile globalizării și creșterii popularității limbilor străine?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав