Potrivit unui comunicat de presă, în perioada sărbătorilor pascale numărul petițiilor s-a diminuat ușor. Astfel, în perioada 10-13 aprilie, consumatorii au depus 15 reclamații.
Săptămîna trecută, cele mai frecvente dintre petiții s-au referit la utilizarea clauzelor abuzive în contractele de împrumut din cadrul organizațiilor de micro-finanțare existente (4 reclamații).De menționat că, petiționarii au apelat la Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, din motiv că, au procurat mai multe produse neconforme care s-au defectat în termenul de garanție al acestora și anume, dispozitive digitale precum, computere (2 reclamații), telefoane mobile (4 reclamații), dar și un televizor.
În perioada Sărbătorilor Pascale, un consumator a depus o plîngere și în privința mobilierului procurat pentru locuință (în valoare de 20 mii lei), pentru care nu a fost respectat termenul de instalare.
Adăuga comentariu