Cumpărătorii au avut posibilitatea să studieze cultura de producere a merelor, prunelor, cireșelor. Au discutat cu membrii asociației aspecte practice ce țin de tranzacții, ambalaj, standarde de marketing, calitate, soiuri și alte elemente care țin de inițierea unei colaborări.
„Comercianții ne-au identificat prin intermediul articolelor pe care le publicăm periodic pe Fresh Plaza, ne-au contactat, am comunicat, le-am pregătit un itinerar de vizite și le-am organizat întîlniri cu potențiali clienți, membri ai Moldova Fruct care pot să le furnizeze fructe”, relatează Iurie Fală, director executiv Moldova Fruct.Compania analizează Republica Moldova ca un partener pe termen lung, o sursă adițională pentru aprovizionare cu mere pentru clienții cu care ei lucrează mai mult de 30 de ani.Cerințele din partea cumpărătorului sînt cele aplicate în comerțul internațional. Avînd un spectru larg de clienți sînt foarte rigizi în ceea ce privește certificare Global G.A.P., reziduuri.
Cel mai mare accent se pune pe calitatea fructelor pentru că perioada de tranzit pe cale maritimă depășește în unele cazuri de 10 ori perioada de livrare pe cale terestră.
Comercianții au menționat despre cerințele de calitate pentru diferite soiuri de mere, care sînt cerințele față de fermitatea fructelor, culoarea. S-a discutat și despre ambalaj, despre utilizarea cutiilor de tip bushel și regimul termic de tranzit.
Un alt aspect important asupra căruia au atenționat cumpărătorii este colorația fructelor. Clienții lor preferă merele roșii în special Gala care trebuie să aibă o colorație de peste 70%, în lista preferințelor mai este Golden și Granny Smith.
Iurie Fală susține că în urma discuțiilor cu producătorii, comercianții străini și-au prezentat intenția de a lucra cu furnizorii de fructe din Moldova.
„Nu este vorba de cantități mari din start, acest sezon trebuie să fie unul de testare a pieței. Ne orientăm la cîteva livrări de probă pe cîteva piețe. Îi așteptăm din nou în vizită la etapa recoltării și depozitării merelor. Moldova Fruct va lucra în continuare la aspectul ce ține de asigurarea ambalajului adecvat.
În prezent, în Republica Moldova producătorii care au experiență de a exporta pe mare folosesc cutia de tip bushel standard.
”Trebuie să trecem la cutia bushel cargo care permite încărcarea unei cantități mai mari de fructe într-un container”, a mai spus Iurie Fală.
Adăuga comentariu