Dincolo de obstacolele de diferit gen, primul semestru 2020 a fost unul bogat în schimbări pentru Procuratura Republicii Moldova, se arată într-un comunicat al instituției.
Dacă în prima jumătate a anului trecut Procuratura Anticorupție și PCCOCS au reținut mai bine de 34 de oameni de afaceri, în primul semestru al acestui an, procuraturile specializate au reținut și arestat ZERO antreprenori.
În acest an, spune Procuratura, s-a înregistrat o scădere bruscă a numărului de:
- Infracțiuni înregistrate - 14241 în 6 luni 2019 → 12091 în 6 luni 2020;
- Dosare exercitate și conduse de procurori – 30882 (6 luni 2019) → 29938 (6 luni 2020);
- Persoane reținute – 1456 → 1203;
- Persoane arestate preventiv – 812 → 571;
- Măsuri speciale de investigație (interceptări, filări etc) - 2594 → 1105;
- Persoane deferite justiției – 7876 → 6832;
- Soluții de scoatere de sub urmărire penală, încetare şi clasare a dosarelor - 3690 → 3240
- Persoane condamnate – 5544 → 3734;
În același timp, a crescut numărul de persoane achitate - de la 146 (primele șase luni ale anului trecut), la 154 (primele șase luni ale anului 2020).
Adăuga comentariu