Potrivit unui cititor al portalului nostru de știri, întrecerea dintre cei doi a pornit încă de la stația terminus (str. Costiujeni) și a continuat pe tot parcursul traseului.
Mai mult decît atît, șoferii conduceau nu doar cu viteză foarte mare, dar ieșeau și la depășiri periculoase pe contrasens. Pasagerii care se aflau în microbuze au tras o sperietură zdravănă.
Potrivit cititorului, nici măcar indignarea călătorilor nu i-a oprit pe șoferi să se dea în spectacol pe traseu, semn că lupta pentru a fi primul la stație se dă pe viață și pe moarte.