La Briceni, șeful statului a discutat cu administrația locală despre problemele social-economice din regiune, inclusiv cele legate de reabilitarea drumurilor, susținerea agriculturii. Dodon a reiterat că autoritățile centrale acordă o atenție sporită dezvoltării multilaterale a raioanelor.
La Spitalul raional din Briceni, președintele s-a familiarizat cu condițiile în care sînt tratați bolnavii COVID-19. Șeful statului a adresat mulțumiri personalului spitalului pentru eforturile enorme depuse în combaterea răspîndirii virusului și i-a informat despre decizia de a dubla salariile tuturor lucrătorilor medicali, precum și despre declararea anului 2020 a Anului Lucrătorului Medical.
Adăuga comentariu