Oamenii din localitate sînt nevoiți să sape fîntîinile la adîncimi foarte mari.
„Au făcut-o la 22 de metri adîncime, aceasta are undeva vreo 10-11 metri, la mine tot așa, Gheorghe a făcut-o la 17 metri, iar mai la deal este o fîntînă, acolo este puțină apă, pentru că nu s-a luat apă pînă acum. Pe deal mai este apă într-o fîntînă, dar restul au secat toate”.
Localnicii spun că problema apei este în sat de 15 ani, dar în ultima vreme este tot mai accentuată.
„Și rîul din sat s-a uscat. Am adîncit și fîntînile din sat, dar, tot nu îi apă. Iată ne ducem tuhma în altă parte de sat și aducem apă. Nu avem nici apă pentru păsări”.
„Una, două, trei, patru, cinci, asta este a șasea fîntînă. Aici este apă, este și mai în colo, dar este mai mult de mers. Pentru mîncare, pentru animale găsim noi și apă de ploaie”.
Anul acesta, primăria din satul Rădulenii Vechi se numără printre cîștigători în cadrul programului „Satul European”. Grație celor 7 milioane de lei gîștigate, autoritățile locale planifică să finalizeze lucrările începute în 2017.
Iurie Radu, primar: „În 2017 de cînd am început să construim apeductul finanțat de Ministerul Mediului. Au fost instalate țevi tot satul, pe toate străzile, au fost instalate fîntînile. Au fost construite bazinele de aprovizionare cu apă în marginea satului și traseul cu stația de pompare din satul Alexeevca, spre Răduleni este finalizat 90%”.
Din cele 20 de primării din raionul Florești care au cîștigat în cadrul programul națonal „Satul Europen”, opt vor implementa proiecte de sanitație.
Adăuga comentariu