Această opinie a fost exprimată de foștii președinți ai Curții Constituționale din Moldova, Victor Puşcaş și Dumitru Pulbere, în cadrul unui interviu pentru postul de televiziune NTV-Moldova, transmite Noi.md.
„Prin adoptarea acestor modificări, ne vom dezlega mîinile pentru a examina toate acele decizii și documente care, într-un fel sau altul, au subminat autoritatea Curții Constituționale. Atunci, toate vor reveni la normal, iar apoi noua componență a CC va începe de pe foaie curată, iar din acel moment, judecătorii vor dovedi în ce măsură, în ce formă au o poziție civilă, o poziție de statalişti și sînt apărători ai Constituției ", a spus Dumitru Pulbere.
Victor Puşcaş a subliniat că este nevoie de elaborarea de urgenţă la nivel legislativ a unui mecanism de aplicare a articolului 7 din Constituție, care prevede că „Constituția Republicii Moldova este legea supremă a acesteia. Nicio lege sau alt act juridic contrar prevederilor Constituției nu are forță juridică”.
El a atras atenția asupra faptului că decizia Curții Constituționale din 15 iunie, prin care aceasta și-a anulat deciziile anterioare, adoptate în timpul crizei politice acute din țară, este ilegală și incorectă, deși utilă.
„Curtea Constituțională şi-a anulat propriile decizii, dar nu pe baza legii. Aşa nu ar trebui să fie. Trebuie să prevedem deciziile CC. Ele trebuie să se bazeze pe o procedură specifică și precisă. Noii judecători ai CC vor trebui să urmeze cel puțin propriile proceduri pentru început și să obţină posibilitatea de a revizui o serie de decizii adoptate anterior. Comisia de la Veneția a spus că nu există niciun motiv de suspendare a competențelor președintelui și că există 5 astfel de decizii ale CC și acestea ar trebui anulate. Toate aceste precedente trebuie distruse pentru viitor”, a spus Victor Puşcaş.
Adăuga comentariu