Astfel, dacă pînă acum elevii și studenții erau obligați să stea în carantină 14 zile, după ce au contactat cu o persoană bolnavă, acum, pot reveni la studii mai devreme dacă prezintă în ziua a 7-a un test negativ la Covid-19.
Testarea va fi gratuită, în acest sens ministerul Sănătății în comun cu ANSP va dota instituțiile medicale.Măsura nu este obligatorie. Astfel, cei care nu vor prezenta un test negativ în a 7-a zi, pot reveni la studii după 14 zile de carantină.
Potrivit ultimei decizii a CNESP, elevii vor rămîne să învețe în școli, cu prezența fizică, indiferent de nivelul de alertă în care se va afla localitatea unde aceștia își fac studiile.
Adăuga comentariu