Totodată, pornind de la situația de război din țara vecină, fluxul de călători s-a orientat spre frontiera moldo-română, din acest considerent traficul de pasageri și mijloace de transport s-a dublat. Un număr mare se călători se atestă pe direcția de intrare în țară, migranții moldoveni revenind acasă în număr mare în perioada verii.
Conform datelor instituțiilor de frontieră, în perioada 1 iunie – 17 iulie a fost înregistrat un flux de 2,7 milioane traversări persoane, dintre care 1,5 milioane traversări – notificate la trecerea frontierei moldo-române.Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, numărul total de traversări este în creștere cu aproape 20%. Cele mai solicitate puncte de trecere a frontierei rămân a fi: Leușeni-Albița, Sculeni și Aeroportul Internațional Chișinău.
În acest sens, Poliția de Frontieră anunță că au fost adoptate măsuri de fluidizare a traficului transfrontalier, menite să degajeze circulația transfrontalieră. Printre acestea:
• suplinirea numărului de polițiști de frontieră și funcționari vamali
• folosirea la maxim a infrastructurii punctelor de trecere (disponibilitatea tuturor pistelor de control);
• evaluarea periodică a rețelelor schimbului de date între Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal;
În vederea minimizării timpului de traversare a frontierei, Poliția de frontieră recomandă călătorilor: să aleagă puncte alternative de trecere a frontierei pentru a nu suprasolicita anumite puncte; să verifice valabilitatea documentelor de călătorie, să consulte aplicația ”Trafic online”.
Adăuga comentariu