Trebuie de știut însă că la întoarcere vor avea nevoie de un astfel de test. Dacă cetățenii se întorc în țară în decurs de 72 de ore, este indicat să facă testul la COVID-19 în clinicile private, întrucît doar ele emit acte care conțin QR Quick Response Code, o nouă condiție impusă de Comisia pentru Situații Excepționale, pentru ca certificatul să nu mai poată fi falsificat. Reprezentanții Poliției de Frontieră mai spun că sînt situații cînd persoanele prezintă la vamă și testul pozitiv la COVID-19. Iată ce se întîmplă cu ele în astfel de cazuri.
"Imediat, persoana este izolată și se cheamă ambulanța la fața locului. Evident, toți călătorii care au călătorit cu persoana respectivă într-un transport vor fi plasați în izolare", a precizat Raisa Novițchi, ofițer de presă al Poliției de Frontieră.
Mai mult, acum au dreptul să intre în Moldova chiar și cetățenii străini care vin din zone aflate sub cod roșu.
"Nu avem acum această restricție. Și chiar dacă se prezintă la frontieră și nu are nici testul la COVID-19, deși este obligatoriu, polițistul de frontieră îi permite să intre în țara noastră, însă doar după ce demonstrează că are unde sta 14 zile în izolare sau va avea cu ce se întreține", a mai spus Raisa Novițchi, ofițer de presă al Poliției de Frontieră.
Din 1 aprilie 2021, în Republica Moldova este în vigoare regimul stării de urgență.
Adăuga comentariu