Potrivit acestuia, scrisori de acest fel sînt recepționate încă din anul 2019, dar de data aceasta partenerul privat a venit și cu argumente.
Dacă firma turcă nu-și va schimba poziția, cheltuielile de întreținere, care nu țin de remedierea defectelor, vor trebui suportate de partenerul public, adică de SRL „Arena Națională”.„Susținerea Guvernului Republicii Moldova este binevenită în cazul nostru, mai ales că noi sîntem o companie în care încă nu am demarat activități operaționale. Bineînțeles că va fi necesar un ajutor financiar, pentru că nu putem să generăm surse din activități operaționale. Reprezentantul Ministerului Finanțelor ne-a spus că bani din bugetul acestui an nu sînt prevăzuți. Noi vom încerca să ieșim la prim-ministru și la superiorii noștri ca să vedem cum găsim căi de soluționare”, a declarat Eduard Calancea, administratorul SRL „Arena Națională”.
Calancea a mai adăugat că situația este critică și s-a așteptat la mișcări mai clare în ceea ce privește proiectul. Cel mai mult l-a dezamăgit faptul că proiectul nu mai figurează în planul de acțiuni al Guvernului.
Arena Națională urma să fie dată în exploatare încă în luna octombrie 2019, exact la un an de la începerea lucrărilor. Inițial, s-a constatat că arena polivalentă nu putea fi dată în exploatare, deoarece nu putea fi conectată la rețelele de alimentare cu gaze, apă și canalizare. Apoi s-a constatat că nu era racordată la rețelele electrice.
Adăuga comentariu