Potrivit unui comunicat al Președinției, agricultorii au vorbit despre problemele cu care se confruntă din cauza secetei, a costurilor înalte la carburanți și a dificultăților la export.
Președinta Maia Sandu a spus că înțelege că este foarte complicat pentru fermierii mici și mijlocii și a declarat că autoritățile au întreprins anumite acțiuni pentru a ajuta, chiar dacă spațiul pentru sprijin este mai redus din cauza crizelor multiple cu care se confruntă țara.„Este în interesul nostru, al tuturor, ca afacerile, inclusiv cele din agricultură, să reziste acestor crize și a ascultat sugestiile fermierilor cu referire la soluțiile pe termen scurt”, a menționat Sandu.
Președinta a mai spus că, pe termen lung, atît autoritățile, cît și fermierii trebuie să lucreze pentru o dezvoltare sustenabilă a agriculturii.
„Schimbările climatice nu sînt un fenomen temporar, secetele nu sînt o excepție, ele se repetă tot mai des și agricultorii trebuie să cultive culturi rezistente la secetă și să folosească metode noi de cultivare, care și-au dovedit efectele în condițiile noastre”, a declarat șefa statului.
„Și autoritățile trebuie să sprijine”, a spus președinta. „În special prin sistemul de subvenționare, gospodăriile agricole care se modernizează, care au șansa să devină competitive și, evident, cele care contribuie la bugetul public național”, a evidențiat Sandu.
Adăuga comentariu