La cererea unui deputat, procuratura a inițiat un dosar privind agresarea copilului de către propria mamă.
Despre cazul teribil despre cum o femeie și amantul său au bătut un copil de doi ani timp de șase zile a relatat un locuitor al capitalei. Astfel, o cerere de examinare a acestui caz a depus la organele de drept deputatul PSRM Vladimir Odnostalco.
Procuratura Generală i-a oferit deputatului un răspuns, prin care îl anunță despre inițierea unui caz penal în baza aplicării violenței, în perioada 28 mai – 4 iunie, de către mamă în raport cu propriul ei copil de vîrstă preșcolară.
Deja pe 8 iunie cauza a fost trimisă în judecată. Prin decizia instanței, timp de 30 de zile, mamei i se interzice să se apropie de copilul său mai aproape de 500 de metri.
Anterior, chișinăuianul Denis Cerevatov a scris pe o rețea de socializare că o soția sa și amantul ei îl bat pe copilul lor de doi ani, iar poliția și organele de tutelă nu reacționează în niciun fel.
În timpul aflării lui Denis într-o călătorie de afaceri, soția sa, cu care se află în proces de divorț, și-a bătut copilul. Cînd incidentul a devenit cunoscut, mama copilului, împreună cu partenerul său, nu l-au dat pe copil tatălui pentru tratament și întreținere ulterioară, relatează Bloknot-Moldova, citat de Noi.md.
Cînd totuși copilul a fost luat și internat, medicii l-au diagnosticat cu multiple contuzii și leziuni ale țesuturilor moi, precum și cu comoție cerebrală.
Adăuga comentariu