„Și e justificat. Trebuie să tranșăm odată și sa ne lăsăm de trecutul și prezentul putred, unde politica este doar un instrument de îmbogățire și jaf. Atît. În rest, e doar demagogie a celor care beneficiază de acest sistem, dar și a rataților și frustraților”, a spus fostul premier.
Referindu-se la Mariana Durleșteanu, Stursa a declarat că aceasta nu va ajunge premier chiar dacă a fost înaintată de o majoritate. Totodată el spune că deși, Maia Sandu ar putea fi suspendată printr-un proces de impeachment, președinta proaspăt aleasă asta așteaptă de fapt.Reamintim că, în pofida deciziei de marți a Curții Constituționale, președinta Maia Sandu s-a arătat decisă să nu accepte candidatura Marianei Durleșteanu la funcția de prim-ministru. PAS a anunțat ulterior că va susține necondiționat hotărîrile pereședintelui țării, pe cînd PPDA a insistat pe numirea unui guvern în frunte cu Andrei Năstase. PSRM a anunțat că insistă asupra unui dialog care ar duce la soluționarea crizei politice din țară.
Adăuga comentariu