"Pacienta a fost internată în instituția noastră cu un istoric de 12 luni de dureri abdominale periodice, mărire a volumului abdominal și amenoree", citează rupor.md comunicatul de presă al instituției.
"La spitalizare, examenul ecografic abdominal a evidențiat o formațiune abdominală majoră. Datele imagistice CT cu contrast intravenos au permis vizualizarea în compartimentul anterior al bazinului mic, intraperitoneal cu extensie craniană în proiecția mezogastrului și a flancurilor bilaterale a unei formațiuni chistice masive, poliseptate, polilobate, cu dimensiunile de 24,0cm x 20,0cm x 10,6cm.După o pregătire preoperatorie, s-a recurs la tratament chirurgical. A fost efectuată laparotomie transrectală stângă. La revizuire s-a constatat o formațiune tumorală masivă, originară din ovarul stâng, fără a implica organele și structurile anatomice adiacente, care a fost rezecată radical. Examenul histologic a stabilit diagnosticul de: tumoare granuloasă de tip juvenile", se spune în comunicat.
La mai bine de 6 luni de la această intervenție chirurgicală starea pacientei a avut o evoluție pozitivă și se simte bine.
Un articol despre acest caz a fost publicat recent în prestigioasa revistă Sciences of Europe, autori: Babuci Stanislav, Gladun Sergiu, Ambros Igor, Fosa Elena, Berbeca Alexei, Fedoruc Ana.
Adăuga comentariu