Setul este alcătuit din 8 video-uri promoționale (vinării, pensiuni, destinații turistice) care au fost elaborate pe parcursul anului 2021 de către ANTRIM și Agenția de Investiții pentru a fi plasate pe portalul național turistic www.360.moldova.travel.
Setul de videoclipuri promoționale are un scop bine definit: să promoveze Moldova drept destinație turistică atractivă, prezentînd ofertele sale turistice și experiențele imersive, pline de conexiune cu natura, cu mîncare tradițională și vinuri de calitate.Prin participarea la circuitul CIFFT 2023 țara noastră intenționează să crească vizibilitatea țării pe rețelele media internaționale.
Pe tot parcursul anului, setul de video-uri „MOLDOVA - Descoperă căile vieții” va fi rulat la festivaluri internaționale și va aduce recunoaștere țării ca și destinație turistică sustenabilă.
Pe tot parcursul anului, lucrările înscrise participă la festivaluri răspîndite în întreaga lume. În fiecare etapă a circuitului, producția este evaluată de un juriu internațional care va decide cîștigătorii.
Premiile obținute pe parcursul fiecărei etape vor fi transformate în puncte care acordă acces la listele CIFFT Rankings, stabilind, la sfîrșitul fiecărui an, cele mai bune filme turistice din lume în cinci categorii tematice: Destinații turistice, orașe, regiuni, țări, produse turistice și servicii turistice.
Competiția din 2022 a inclus peste 4000 de videoclipuri din 90 de țări. Printre cîștigători se numără Qatar Tourism, Madrid Destino, Turismo Andalucía, Biroul de Convenții din Ungaria, Business Iceland, Lituania Travel, Uganda Tourism Board, și Turism Australia, printre altele.
Circuitul CIFFT este organizat de Comitetul Internațional al festivalurilor de Film din Turism (CIFFT) și aprobat de Organizația Mondială a Turismului, Comisia Europeană de Turism și alte organizații de turism relevante.
Adăuga comentariu