În primul caz, polițiștii au documentat un bărbat în vîrstă de 38 de ani în punctul de trecere Otaci, transmite știri.md.
Printre documentele prezentate, polițistul de frontieră a observat că certificatul de înmatriculare al mașinii nu corespunde cu modelul stabilit. Ulterior, cercetarea minuțioasă cu tehnica din dotare, a scos la iveală mai multe elemente distincte falsificate ale actului.
La cele depistate, conaționalul a declarat că nu cunoștea despre falsul identificat, deoarece a primit documentul de la firma în care activa și nu a pus la îndoială veridicitatea acestuia.
Cel de-al doilea act neveridic a fost descoperit în punctul de trecere Ocnița. În cazul dat, un locuitor al raionului Edineț, în vîrstă de 48 de ani, a încercat să iasă din țară la volanul unui autoturism, cu revizia tehnică falsificată.
În timpul verificării documentelor, polițiștii de frontieră au stabilit că revizia tehnică, eliberată de autoritățile poloneze pentru o perioadă de doi ani, vizibil prezintă semne de contrafacere.
Conaționalul a precizat la audieri că nu știa despre ilegalitatea depistată, mai mult că la perfectarea acesteia a urmat toată procedura de rigoare.
Ambele acte cu semne clare de falsificare au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizei tehnico-judiciare.
Polițiștii de frontieră din Direcția regională NORD continuă cercetările, în vederea elucidării circumstanțelor și identificării tuturor persoanelor care se fac vinovate de infracțiunile săvîrșite.
Adăuga comentariu