Asupra unui conațional a fost depistat un permis de conducere, eliberat pe numele unei persoane necunoscute, cu indici de falsificare.
În seara de 29 noiembrie 2023, în punctul de trecere a frontierei Leușeniб s-a apropiat la pista de control un autocar de la ruta „Moldova-Italia”, notează Noi.md.
Conform analizei de risc, polițiștii de frontiera au dispus efectuarea unor controale suplimentare a pasagerilor. Drept urmare, camuflat în buzunarul scurtei unui conațional de 38 de ani, s-a depistat un permis de conducere, care ar fi emis de către autoritățile din R. Moldova pe numele unei persoane necunoscute.La verificarea minuțioasă a documentului, polițiștii de frontieră au stabilit că permisul este neveridic, conținînd semne vădite de falsificare. Bărbatul a precizat că actul aprține unui conațional aflat în Italia și urma ca acest document să i-l transmită.
Cazul este cercetat sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de fals în acte oficiale. Persoanei i-a fost autorizată trecerea frontierei de stat.
Adăuga comentariu