Astfel, bănuitul a fost stopat în timp ce se deplasa cu automobilul de model BMW, în care se afla un lot de 70 sticle de alcool, cu timbre de acciz contrafăcute şi în lipsa documentelor de origine, care urma să fie comercializat pe teritoriul pieţelor din municipiul Chişinău, a căror valoare a fost estimată la 7000 lei. Ulterior lotul de băuturi depistat a fost ridicat de către poliţişti, totodată fiind numită o expertiză asupra calităţii băuturilor alcoolice.
Bărbatul este cercetat pentru încălcarea legislaţiei cu privire la fabricarea şi circulaţia producţiei alcoolice, pentru care Legislaţia în vigoare prevede amendă în mărime de pînă la 6000 lei.
Adăuga comentariu