Primul caz a fost înregistrat ieri, aproximativ la ora 16:00, unde la linia de control s-a apropiat un automobil de model Volkswagen Transporter cu numerele de înmatriculare moldovenești. În autovehicul se afla în calitate de pasager un cetățean al Republicii Moldova, în vîrstă de 24 de ani.
La solicitarea polițiștilor de frontieră de a oferi actele la control, acesta a manifestat un comportament suspect, motiv pentru care i s-a cerut de a prezenta toate actele ce le deține asupra sa. Astfel, printre documentele oferite spre autorizarea trecerii se afla și un permis de conducere cu premise rezonabile de falsificare, care ar fi emis de către autoritățile din Federația Rusă.
Audiat, tînărul a comunicat că nu este în cunoștință de cauză referitor la cele depistate. Mai mult, susține că în anul 2016 a absolvit școala auto, după care i s-a eliberat actul cu pricina.
Caz asemănător s-a înregistrat pe sensul de ieșire din țară, unde un alt conațional a fost documentat pentru deținerea unei cărți de identitate românești, cu indici de falsificare.
Ulterior, cu ajutorul tehnicii din dotare s-a confirmat lipsa elementelor de protecție, motiv ce a constituit întocmirea procesului verbal de constatare a faptei.
Interogat, bărbatul a recunoscut că aflîndu-se în Germania, și-a perfectat actul prin intermediul unui necunoscut contra sumei de 150 euro, pentru a-l utiliza la angajarea în cîmpul muncii pe teritoriul Uniunii Europene.
În ambele cazuri, pe faptul deținerii actelor oficiale false, polițiștii de frontieră continuă cercetările pînă la elucidarea tuturor circumstanțelor și luării măsurilor legale ce se impun.
Adăuga comentariu