Este vorba despre o colecţie importantă de volume, cu ocazia împlinirii a treizeci de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între Moldova şi Kazahstan. Ambasadorul Kazahstanului a menţionat că donaţia reprezintă o invitaţie la lectură pentru cei care vor să cunoască mai bine cultura, istoria şi arta poporului kazah, transmite publika.md.
Lotul cuprinde peste 30 de titluri, în 54 de exemplare. Potrivit ambasadorului, aceste cărţi vor fi o descoperire frumoasă pentru iubitorii de lectură.''Sînt cărţi din diferite domenii. Cărţi care povestesc despre Kazahstan, ghiduri despre ţară, sînt cărţi despre Abai, este renumitul nostru scriitor, poet şi compozitor. Antalogia poeziei kazahe, a prozei noastre. Invităm toţi iubitorii de lectură la Biblioteca Naţională pentru a vedea acest centru'', a spus Almat Aidarbekov, Ambasadorul Republicii Kazahstan în Moldova.
Directorul Bibliotecii Naţionale precizează că noua colecţie include albume de artă, enciclopedii, literatură clasică şi contemporană. Acest lot completează donaţiile altor ţări şi reprezintă inaugurarea centrului "Abai" din bibliotecă.
În data de 16 septembrie, Republica Moldova şi Republica Kazahstan au marcat 30 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice.
Adăuga comentariu