X 
Cutremure stiri: 501

Un nou experiment pregătit de autorități pentru cetățeni

19 sep. 07:10   Societate
18 ore in urma 3229 0

Fără automobile pe cîteva străzi ale Chișinăului. Vineri, 20 septembrie, curent, nu va circula transportul auto în centrul Capitalei.

Este un experiment organizat de Primăria Municipiului Chișinău și Direcția Generală Mobilitate Urbană în cadrul Săptămînii Europene a Mobilității. În acest sens, toți doritorii sînt așteptați pe strada 31 August 1989, pe segmentul între străzile Pușkin și Alecsandri și pe strada Vlaicu Pîrcălab, de pe strada București pînă la bulevardul Ștefan cel Mare și Sfînt, transmite agenția de presă IPN.

„Te așteptăm să participi la această zi dedicată unui spațiu public mai curat și mai verde. Explorează alternativele de mobilitate și contribuie la un oraș mai prietenos cu mediul”, îndeamnă autoritățile orașului printr-un comunicat de presă.

Evenimentul va cuprinde un șir de activități, pentru a promova mobilitatea durabilă în Chișinău. Astfel, zona va fi închisă pentru vehiculele motorizate, oferindu-le cetățenilor și vizitatorilor ocazia să experimenteze orașul fără trafic auto.

Reprezentanții Primăriei mai precizează că trotinetele și bicicletele vor fi disponibile, pentru a fi explorate în mod activ. Totodată, vor fi organizate concursuri de desen pe asfalt, lecții interactive de siguranță rutieră, excursii cu troleibuzul turistic și demonstrații de conducere a unui troleibuz. Premii și înghețată îi așteaptă pe cei mai ageri participanți. Vizitatorii vor putea participa la o tombolă, unde vor avea șansa să cîștige un abonament de circulație cu transportul public din Chișinău.


Va fi amplasat și un cort unde vor fi oferite informații despre proiectele municipale de mobilitate urbană și dezvoltare durabilă. Evenimentul se va desfășura între orele 10:00 și 20:00.

3
0
0
3
22

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав