Săpînd groapa de fundație a piscinei, la o adîncime de circa 1,5 metri, aceștia au descoperit mai multe obiecte ruginite, asemănătoare cu muniții.
Potrivit așa-zisului minister de interne din regiunea transnistriană, lucrările au fost suspendate, iar descoperirea a fost raportată la departamentul de interne din regiune. Astfel, la fața locului au intervenit geniștii, care au extras patru obiecte metalice, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, care ar fi stat în pămînt mai bine de 70 de ani.
Adăuga comentariu