Vlad Ţepeş (1431-1476), cunoscut şi sub numele Dracula sau Vlad Draculea, a domnit în Ţara Românească în anii 1448, 1456-1462 şi în 1476. Alături de Ştefan cel Mare, a cărui domnie s-a întins pe parcursul a 47 de ani (1457-1504), a fost principalul exponent al luptei antiotomane din a doua jumătate a secolului al XV-lea.
Conflictul dintre cei doi nu este subliniat în izvoarele moldave, dar sînt mai multe referiri la el în cronicile străine. Legătura foarte dură dintre cei doi domnitori apare menţionată într-un document deţinut de Vatican, care nu a fost făcut public pînă nu demult.
Istoricul Vasile Lupaşcu (Tîrgovişte) a scos recent la lumină acest manuscris scris de episcopul Niccolo de Modrussa, un trimis special al Papei Pius al II-lea, ce a fost însărcinat cu anchetarea lui Vlad Ţepeş după ce a fost arestat de Matei Corvin. „Niccolo a stat de vorbă şi cu oştenii români, care au spus numai lucruri bune despre domnitor. I-au reliefat vitejia, faptul că nu a fost ajutat de către regele maghiar, faptul că Ştefan cel Mare a atacat Cetatea Chiliei, care aparţinea Ţării Româneşti. Şi aceste lucruri au fost reliefate de călugăr, dar tenta principală a fost denigrarea lui Vlad Ţepeş, pentru că Papa Pius al II-lea, iniţiatorul unei cruciade antiotomane, a văzut în Ţepeş un domnitor ortodox şi l-a învinuit de numeroasele crime pe care acesta le-ar fi săvîrşit: trageri în ţeapă, ucideri de femei, de prunci, lucruri ce contrazic alte povestiri despre Vlad Ţepeş”, a menţionat istoricul într-un interviu pentru „Adevărul”.
Vlad Ţepeş a fost fiul legitim a lui Vlad Dracul şi al uneia dintre fiicele lui Alexandru cel Bun, femeie de rang înalt din familia Muşatinilor. Fiind copil legitim din această legătură, a fost văr direct cu Ştefan cel Mare. Izvoarele spun că cei doi au copilărit împreună.
Continuarea articolului citiți pe moldovenii.md.
Adăuga comentariu