În primul caz s-a descoperit că un moldovean de 36 de ani, aflat la volanul unui mijloc de transport ce efectua cursa Moldova-Italia, deținea un permis de conducere românesc eliberat pe numele unui conațional, cu vizibile semne de falsificare. În urma audierilor, șoferul a declarat că a fost rugat de o persoană necunoscută să-l transmită în Italia unei alte persoane străine.
În cel de-al doilea caz este vizat un bărbat din raionul Sîngerei, asupra căruia angajaţii Poliţiei de Frontieră au depistat o carte de identitate românească ce aparţinea unei alte persoane. Acesta a menţionat că nu cunoștea despre falsificarea actului și nici persoana care i-a cerut un serviciu privind transportarea acestuia în Germania.
În toate cazurile, documentele au fost ridicate și transmise spre expertiză, iar cercetările sînt continuate de angajaţii Poliţiei de Frontieră în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor.
Adăuga comentariu