Inițiativă se referă la simplificarea procedurii de recuperare a prejudiciilor în cazul accidentelor rutiere minore, în care va fi posibilă împăcarea părților.
Astfel, în cazul accidentelor rutiere în care persoanelor nu le-au fost cauzate leziuni corporale, iar pagubele sînt de pînă la 20.000 de lei, șoferii care au participat în accident, dacă au asigurare de răspundere civilă sau carte verde, vor avea dreptul să întocmească un proces verbal între părți. Acesta va reprezenta un temei pentru a solicita repararea prejudiciului de la compania de asigurări.
„O astfel de practică există în peste 30 de state din Europa”, a declarat deputatul.Acesta propune trei condiții de bază pentru aplicarea procedurii:
- părțile trebuie să recunoască cine este vinovatul
- existența unei polițe valabile de răspundere civilă
- fotografierea tuturor urmelor accidentului, pentru a le transmite companiei de asigurări
Proiectul de lege este supus examinării în cadrul comisiilor parlamentare.
Adăuga comentariu