În dimineața zilei de 12 aprilie, ofițerii de investigații ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră au efectuat mai multe verificări în regiunea raionului Ialoveni. Ca urmare, în apropierea satului Puhoi au fost depistate persoanele căutate. Este vorba despre o familie din satul Sîngera, mun. Chișinău.
Oamenii legii au depistat că, timp de două luni, membrii familiei respective s-au ascuns într-o casă părăsită din satul Puhoi, crezînd că, odată cu trecerea timpului, se vor elibera de răspundere.De menționat că pe numele acestora polițiștii de frontieră au pornit o cauză penală în luna februarie 2018, pentru trecerea ilegală a frontierei de stat. S-a constatat că cele trei persoane au traversat clandestin frontiera prin regiunea satului Medveja, raionul Briceni. În declarații, acestea s-au justificat prin faptul că nu au perfectate documentele de călătorie.
Cazul familiei documentate a fost transmis Procuraturii raionului Briceni, unde va fi continuată cercetarea.
Adăuga comentariu