Cum a aflat femeia despre virusul mortal, care este atmosfera în orașele și provinciile chineze, dar și ce măsuri sînt luate de autorități, pentru a-i proteja pe cetățeni – aflați din prima sursă, transmite NOI.md cu referire la tvc.md.
Nu este un film science fiction despre Apocalipsă și nici pandemie, virusul mortal din China este o realitate a secolului 21. Și cetățeni ai Moldovei, care locuiesc în China, vrînd-nevrînd sînt parte a acesteia. Eugenia Curdiucova a descoperit această țară relativ recent. Locuri noi, mentalitate nouă și… coronavirus! Din fericire, familia sa nu a avut de suferit, dar bolnavi care au contaminat virusul ucigaș au fost foarte aproape.EUGENIA CURDIUCOVA, locuitoare din China: ”- Ce-a fost întreprins? – Din spusele locuitorilor de acolo – dezinfecție și atît. Au început cu locuința respectivă, apoi au lucrat prin terenurile de joacă pentru copii. || Asta pentru că fiecare complex locativ presupune zeci de case și terenuri pentru copii și toate astea se dezinfectează zilnic.”
Autoritățile chineze, spune Eugenia, fac eforturi colosale: balustradele, mîinerele de la ușă și butoanele ascensoarelor sînt dezinfectate zilnic. Oamenii sînt îndemnați să nu iasă din case, dacă nu au o urgență. Vă întrebați, desigur, cum își fac proviziile de mîncare? Fără prea mare dificultate. În China, livrarea la domiciliu este populară – iată și soluția. Mai mult, oamenii sînt amendați dacă nu poartă măști de protecție.
Eugenia nu a intrat în panică din cauza situației, după părerea sa, epidemia a apărut din cauza migrației masive a cetățenilor chinezi. Și ea a avut tangență cu izbucnirea virusului. În perioada vacanței dedicate sărbătorilor de iarnă, familia sa planificase o vizită în Tailanda. Spre Wuhan, unde este epicentrul virusului mortal, se îndreptau exact în ziua cînd orașul a fost blocat.
Adăuga comentariu