"Paletele au fost tratate, dezinfectate trebuie să fie şi în fiecare an. În fiecare celulă se seamănă cîte o seminţă, procesul este cam migălos, însă calitatea răsadului este foarte bună."
Agricultorul a semănat deja 19 mii de seminţe de salată.
"El este tratat trei, patru ori pe perioada de creştere în seră, este irigat odată la două, trei zile în dependenţă de temperatură. Replantarea în seră se va produce începînd cu data de 25 februarie."
Firele sînt păstrate în ghivece de plastic, în condiţii speciale.
"Cînd verificăm temperatura, în partea de jos sub paletă, sînt cam 22, 23 de grade Celsius şi deasupra undeva 18, 20 de grade. Diferenţa este de trei, patru grade. "
Pentru ca afară este frig, iar seminţele au nevoie de căldură, temperatura în seră est asigurată de un cazan.
"Spre exemplu, afară 12 grade, aici au fost 20, în seră la ora două noaptea, 24 de grade plus."
Agricultorul spune că în acest an, cheltuielile pentru creşterea plantelor sînt mai mari, ceea ce se va răsfrînge asupra preţului.
"Motorina care noi o folosim pentru irigare, pompăm apa cu pompe pe motorină, deja este cu 25 procente s-a ridicat, evident vor fi nişte creşteri de cost. Seminţele după cum îmi spun maximum cinci, zece procente, pesticidele tot ne-au spus că se vor scumpi."
Valeriu Agapie are o experienţă de peste 30 de ani în domeniul agriculturii. În prezent, acesta are opt sere şi mai planifică să construiască alte patru. Anual, creşte în jur de 300 mii de fire de răsad.
Adăuga comentariu