Ei spun că Renato Usatii le-a promis multe lucruri înainte de alegeri, dar imediat ce, datorită voturilor lor, s-a așezat în fotoliul șefului municipalității, a uitat imediat de tot ce intenționa să facă, relatează Noi.md.
După cum s-a menționat în reportajul postului Primului în Moldova, zeci de locuitori ai străzii Heciului din orașul Bălți spun că l-au invitat în repetate rînduri pe Renato Usații să viziteze zona și să discute despre zeci de probleme cu care se confruntă, iar unele dintre acestea el a promis să le rezolve încă în timpul campaniei sale electorale. A trecut un an de la alegeri, dar nimic nu s-a schimbat.
Locuitorii cer, în special, repararea drumului. Chiar și în timpul unor ploi slabe strada lor se transformă într-o mlaștină impracticabilă, nu există trotuare, așa că, vrînd-nevrînd, cetățenii sînt nevoiți să meargă prin noroi. În această zonă nu a existat niciodată un sistem de canalizare și, prin urmare, nu a existat nici canalizarea pluvială . Așa că toată apa de pe stradă ajunge în curți.
De asemenea, pe stradă nu circulă transportul public. Locuitorii trebuie să parcurgă distanțe mari pentru a ajunge la stația de așteptare a transportului.
Localnicii spun că s-au bucurat de victoria lui Usatîi la alegerile primarului, au crezut că el este salvatorul lor, dar au ajuns să nu aibă nimic.
Locuitorii de pe strada Heciului spun că vor intra în greva foamei sau vor bloca drumurile în semn de protest. „Sîntem mulți. Vom face ceva pentru a ne face auziți în cele din urmă", menționează ei.
Adăuga comentariu