Evenimentul se va desfășura pe parcursul a două zile (17-18 decembrie curent). Vor participa la discuții și dezbateri în cadrul sesiunilor de lucru, reprezentanți ai autorităților publice din Republica Moldova cu mandat în domeniul diasporei, migrației și dezvoltării, parteneri internaționali, exponenți ai societății civile, mediului academic, de afaceri, reprezentanți ai diasporei Republicii Moldova și lucrători migranți interesați de tematica migrației și dezvoltării.
Menționăm că evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Migrație și dezvoltare locală”, finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC), care sprijină autoritățile din Republica Moldova în ajustarea și consolidarea cadrului legal și instituțional în domeniul managementului migrației forței de muncă, pentru a încuraja o migrație reglementată și sigură și a facilita reintegrarea migranților moldoveni pe piața forței de muncă din Republica Moldova, inclusiv prin recunoașterea calificărilor non-formale și informale dobîndite de către aceștia peste hotare.În Republica Moldova numărul migranților se estimează a fi de circa 800.000 de cetățeni, care la moment se află în peste 45 de state. În ceea ce privește migranții plecați în scop de muncă, cifra acestora ajunge la 325.000 de cetățeni, principalele țări de destinație fiind: Federația Rusă, Italia, Israel, Grecia ș.a.
Adăuga comentariu