X 
Cutremure stiri: 504

Numărul candidaților care au fost acceptați la stagiul profesional în avocatură

12 oct. 18:30   Societate
5 ore in urma 1365 0

Doar jumătate dintre candidații înscriși la examenul de admitere la stagiul profesional în avocatură au acumulat punctajul necesar pentru a fi acceptați.

Potrivit unei hotărâri a Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat, 57 de candidați au acumulat cel puțin 350 de puncte din maximul de 400 puncte și au fost admiși la stagiu. De asemenea, cinci persoane nu s-au prezentat la examen, iar 40 nu au acumulat suficiente puncte pentru a fi admise, anunță Noi.md cu referire la bizlaw.md

Rezultatele pot fi vizualizate aici.

Conform Statutului profesiei de avocat, după susținerea examenului de admitere la stagiul profesional, persoana obține calitatea de avocat stagiar și i se eliberează legitimația de avocat stagiar.

Avocatului stagiar i se permite să acorde, contra plată, asistenţă juridică clientului în cadrul judecătoriilor, curţilor de apel şi autorităţilor publice. Avocatul stagiar are dreptul să asiste avocatul îndrumător, la orice fază a procesului penal, în cazul apărării drepturilor bănuitului, ale învinuitului sau ale inculpatului și să acorde asistență juridică la toate fazele procesului penal celorlalte părți participante la procesul penal, contravențional și civil, cu excepția reprezentării părții la faza procesului în recurs.


Activitatea avocatului stagiar se remunerează sub formă de onorariu în conformitate cu regulile stabilite pentru avocaţi numai după primirea legitimaţiei de avocat stagiar.

0
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав