Coțaga Gheorghe, în vîrstă de 51 de ani, activa în calitate de ofițer superior de sector și era angajat al Sectorului de poliție Nr.3 (Ghindești) din cadrul Inspectoratului de Poliție Florești al IGP, scrie cotidianul.md.
„Echipa noastră a devenit mai mică. Am pierdut un angajat al Inspectoratului de poliție Florești. Cu profundă tristeţe anunţăm plecarea din viață a colegului nostru, Coțaga Gheorghe, în vîrstă de 51 de ani, ofițer superior de sector al Sectorului de poliție Nr.3 (Ghindești) din cadrul Inspectoratului de Poliție Florești”, au anunțat reprezentanții Inspectoratului General al Poliției.
Ofițerul superios a fost caracterizat ca fiind „un profesionist de excepţie, un om de o mare nobleţe sufletească, devotat profesiei de poliţist, dăruit pe deplin familiei şi ţelurilor pe care le-a avut în viaţă”.
Coțaga Gheorghe era căsătorit și avea doi copii.
„În inimile şi sufletele noastre a rămas un gol imens, sentimente de tristeţe şi regrete eterne. Întrega familie a Inspectoratului General al Poliției transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate în aceste momente triste, în care pierdem unul dintre cei mai buni camarazi. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, se mai arată în mesajul IGP.
Adăuga comentariu