Pe agenda discuțiilor a figurat subiectul importului de produse petroliere prin segmentul central al frontierei de stat moldo-ucrainene, experții de la Chișinău enunțînd examinarea posibilității prelungirii pînă la finele anului curent a termenului de implementare al Hotărîrii Guvernului nr.1232 din 9 noiembrie 2016 ce prevede introducerea acestor categorii de produse prin punctul de trecere „Novosaviţcaia-Cuciurgan”, iar în privința propunerii Tiraspolului de a redeschide asemenea importuri și prin punctul ,,Slobodca-Colbasna” s-a accentuat că în prezent din considerente de absență a elementelor de infrastructură necesare inițiativei date nu i se poate da curs.
La fel, partea moldovenească a relevat că se poartă consultări cu factorii decizionali relevanți în vederea analizei disponibilității de a prelungi pentru următoarele 6 luni a termenului de acțiune al Deciziei protocolare cu privire la principiile reluării plenare a circulației trenurilor marfare prin regiunea transnistreană din 30 martie 2012, în perioada 2012-2020 fiind semnate 11 protocoale adiționale în acest sens.
Reluarea circulației prin regiunea transnistreană a trenului de pasageri de pe ruta ,,Moscova-Chișinău” din nou a fost inclusă în discuții de către experții de la Chișinău, cu specificarea obligativității evitării reținerilor nejustificate, controalelor neautorizate și a prezenței garanțiilor de asigurare a integrității locomotivelor și a vagoanelor.
Adăuga comentariu