„Dînsul a fost audiat de către procurori. Pe baza acestor dezvăluiri noi am pornit o urmărire penală și am implicat, ofițerii de urmărire penală cu atribuții în domeniul investigațiilor și efectuarea actelor de urmărire penală pe astfel de componențe. Eu nu mai pot să vă dau detalii pentru că este componentă a urmăririi penale. Vor mai fi audieri pentru a se stabili dacă informația este una veridică sau nu. Se ridică acte, se examinează actele, se audiază martori se întreprind și alte măsuri”, a spus pentru TV8 procurorul general, Eduard Harunjen.
Zilele trecute, un grup de actuali și foști angajați ai Ministerului de Interne (MAI) a scris o notă informativă în care oferă detalii despre schemele de contrabandă cu țigări, anabolizante, alcool etilic, chihlimbar și alte mărfuri, care ar fi fost puse la cale și implementate inclusiv sub protecția unor persoane autoritare din cadrul structurilor MAI și a fostei guvernări. Despre acest lucru a anunțat Sorin Stati, ex-director al companiei de stat MOLDATSA, cel care a vorbit și acum o săptămînă despre aceste scheme, la emisiunea Politica Nataliei Morari de la TV8.
Adăuga comentariu