În seara zilei de ieri, 3 februarie, în punctul de trecere a frontierei Cahul s-a apropiat, pe sensul de ieșire din țară, autocarul de pe ruta „Chișinău – Londra”. La volanul autocarului a fost legitimat un conațional, în vîrstă de 29 de ani, domiciliat în municipiul Chișinău. În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au supus unui control mai amănunțit mijlocul de transport și pasagerii. În procesul de efectuare a controlului, șoferul fiind întrebat dacă deține și alte acte, acesta a comunicat că ar avea un plic, însă nu cunoaște conținutul acestuia. La examinarea plicului a fost depistat un permis de conducere românesc, care ar fi eliberat pe numele unui cetățean moldovean. În timpul verificării suplimentare cu tehnica specială, polițiștii de frontieră au observat mai multe elemente distinctorii care nu corespund unui act autentic. La audieri, șoferul a comunicat că plicul i-ar fi fost înmînat de către o persoană în Chișinău, pentru a-l transmite alteia cînd va ajunge la destinație. Despre faptul că ar fi un document în plic și că acesta ar fi fals nu cunoștea, el avînd rolul de „curier”.
La fel, în seara zilei de ieri, 3 februarie, în punctul de trecere a frontierei Sculeni a fost identificat un locuitor al orașului Soroca, în vîrstă de 34 de ani, care deținea permis de conducere falsificat. Acesta se deplasa în România în calitate de pasager al unei mașini de ocazie. În timpul discuțiilor cu polițistul de frontieră bărbatul a manifestat un comportament agitat, iar în consecință s-a dispus efectuarea unui control suplimentar. În rezultatul acestuia, asupra soroceanului a fost depistat un permis de conducere, care ar fi eliberat pe numele său, cu însemnele autorităților din Kîrgîzstan. Ca urmare a cercetărilor preliminare, s-a stabilit că actul nu corespunde unui document veridic, fapt pentru care s-a întocmit proces verbal de constatare a infracțiunii. Audiat, bărbatul a declarat că acest permis de conducere l-a primit în dar de la un prieten kîrgîz, iar despre faptul că este falsificat – nu cunoștea.
Ambele acte falsificate urmează să fie supuse expertizei tehnico-juridice. Polițiștii de frontieră continuă cercetările pentru elucidarea tuturor circumstanțelor și încadrarea juridică a faptei.
Adăuga comentariu