Pentru prima dată Universitatea de Stat “Alecu Russo” din Bălţi va fi condusă de o femeie.
La alegeri au participat 231 de persoane din cele 247 incluse în listele de vot, scrie btv.md.
Anatol Moraru, preşedintele comisiei electorale a USARB:“Doamna Gaşiţoi a întrunit 137 de voturi, domnul professor Toapală a întrunit 91 de voturi, trei voturi au fost nevalabile.”
Potrivit vicepreşedintelui Consiliul de Dezvoltare Strategică Instituţională a Universităţii din Bălţi, Ion Bodrug, în urma întrunirii de şedinţă a CDSI-ului vor fi validate rezultatele alegerilor .
Ion Bodrug, vicepreşedintele CDSI: “Să trimită dosarul cu procesele verbale de alegere a rectorului la Minister. După aceasta va veni ordinul ministrului pentru a fi investit rectorul în funcţie.”
Postul de rector al USARB a devenit vacant după ce, la începutul lunii februarie curent, a demisionat prof. univ., dr. hab., Ion Gagim.
Adăuga comentariu