X 
Cutremure stiri: 508

În Moldova se desfășoară Congresul Internațional privind Sănătatea Mintală

27 iun. 2018,, 18:31   Societate
2185 0

Miercuri, la Chișinău şi-a început lucrările Congresul internațional în domeniul sănătății mintale. Acesta are loc în premieră în Moldova și se va desfășura pînă pe 29 iunie.

Forumul este organizat de Societatea Psihiatrilor, Narcologilor, Psihoterapeuților și Psihologilor Clinicieni (SPNPPC) din Moldova, în parteneriat cu Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie și cu proiectul moldo-elvețian „MENSANA – Suport pentru reforma serviciilor de sănătate mintală în Moldova”.

Surse din cadrul asociației au comunicat pentru INFOTAG că tema acestei ediții, „Sănătatea mintală – o prioritate, prezență și necesitate a societății contemporane”, se adresează provocărilor și aspectelor majore din sănătatea mintală în toată complexitatea ei.

„Congresul va reuni psihiatri, psihoterapeuți, cercetători, narcologi, psihologi clinicieni, manageri și autorități competente în elaborarea politicilor și se va concentra pe dezvoltarea colaborării reprezentanților implicați în managementul, optimizarea, cercetarea, tratamentul și educația în domeniul sănătății mintale, în avantajul beneficiarilor, serviciului medical și pentru populație în general”, au menționat în asociație.

La congres vor participa experți din Moldova, Romînia și Olanda care vor pune în discuție tehnici de terapii cognitiv comportamentale în abordarea tulburărilor de anxietate la copii și adolescenți, Problema drogurilor în Moldova, noi standarde de eficacitate în tratamentul schizofreniei și tulburărilor schizoafective, precum și experiența Elveției în tratarea bolilor mintale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав