Reieșind din propriile observații, expertul imobiliar Dumitru Tărăburcă spune că locuitorii Chișinăului tind spre natură, căci ”covidismul este un stimulator evident al activizării pieței imobiliare extravilane”. Dar, în opinia sa, nu trebuie de neglijat nici factorul sezonier.
”Primăvară, iarbă verde, soare, este timpul unor schimbări în anturaj. Tranzacțiile au loc, numărul lor a crescut și s-a diversificat. S-a activizat cererea pentru închirierea caselor, însă e puțin probabil ca pandemia să provoace o cerere masivă. Virusul va pleca, sezonul se va termina, pînă la viitoarea primăvară noi vom reveni la regimul obișnuit al pieței”, a menționat interlocutorul Noi.md.
Faptul că în perioada stării de urgență pe piața imobilelor a existat o activizare, îl confirmă și Ștefan Boiștean, președintele cooperativei pomi-legumicole din comuna Crețoaia.
Potrivit lui, în primăvara curentă în cooperativa pomi-legumicolă dată s-au activizat simțitor tranzacțiile de achiziționare a imobilelor.El crede că acest lucru ține cumva de epidemia de coronavirus, căci ani buni terenurile de aici nu au fost cumpărate deloc.
"Am avut terenuri scoase în vînzare de 5-6 ani, cu mici căsuțe, cu pomi fructiferi, și nu prea veneau cumpărători în zona noastră de 30 km”, și-a exprimat opinia Ștefan Boiștean.
”Dar în primăvara asta au fost cumpărate deja trei terenuri, alți doi cumpărători vor să cumpere, dar nu au încheiat tranzacția din cauza unor proceduri de perfectare a ei. Epidemia i-a scos și pe mulți proprietari la vilele lor, unde pot aștepta trecerea ei. După ce multor oameni trecuți de 63 ani li s-a interzis să iasă din case, toți pensionarii care au terenuri s-au stabilit acolo. Astăzi cooperativa noastră este un loc destul de animat, chiar față de sezonul trecut. Doi dintre noii proprietari au familii și copii. Ei vin aici în zilele de odihnă, iar în cele lucrătoare muncesc de la distanță”, a menționat el.
Adăuga comentariu