Complexul de la Ulmu face parte din proiectul de dezvoltare regională „Traseul turistic în nouă localități – crearea oportunităților de investire în turism”. Suma lucrărilor recepționate este de circa 3,2 milioane de lei, bani alocați din Fondul Național de Dezvoltare Regională.
În cadrul acestui proiect a fost efectuată îngrădirea Complexului de agrement și ecoturism, ce cuprinde un teren cu suprafaţa de trei hectare, în nemijlocită apropiere de un lac.
Pe un hectar din acest teren au fost executate lucrări de amenajare: a fost aplicat pavajul căilor de acces, au fost construite douăsprezece foișoare, un teren sportiv, un bloc sanitar, a fost săpată și amenajată o cișmea.
Proiectul „Traseul turistic în nouă localități - crearea oportunităților de investire în turism", a fost inițiat în anul 2015. “Graţie acestui program am reuşit să renovăm mai multe destinaţii din Regiunea Centru, care vor contribui la promovarea culturii şi tradiţiilor acestei zone a ţării. Toate acestea constituie o încurajare şi o susţinere pentru dezvoltarea turismului autohton, care are încă multe ce propune pentru a fi descoperit în deplină măsură”, a menţionatViorel Jardan, directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Centru.
Adăuga comentariu