Zborul JL331 al companiei Japan Airlines a fost întors din drum chiar în momentul în care se pregătea să aterizeze pe aeroportul Fukuoka, duminică, 19 februarie, pentru că ajuns la destinație la ora 22.10, la 10 minute după ce programul s-a încheiat, potrivit Business Insider, care citează presa japoneză. Pasagerii cursei ar fi trebui să ajungă la destinație în 2 ore, însă călătoria lor a durat pînă la urmă 16 ore, transmite digi24.ro.
Avionul s-a întors către aeroportul Tokyo Haneda, dar avea prea puțin combustibil pentru întreaga călătorie, așa că a trebuit să aterizeze și să alimenteze la Osaka, după care a plecat spre Tokyo. Aici, pasagerii au fost cazați în hoteluri și au zburat către Fukuoka a doua zi dimineață. La Fukuoka este interiză orice aterizare după ora 22:00, pentru că aeroportul se află în vecinătatea unei zone locuite, iar oamenii ar putea fi deranjați de zgomot, au declarat reprezentanții aeroportului pentru presa japoneză. Prin urmare, aeroportul este practic închis după ora 22:00.
Zborul respectiv era programat să plece din Tokyo duminică, la ora 18:30, și să aterizeze la Fukuoka la 20:30, dar avionul a decolat abia în jurul orei 20:00, din cauza vremii nefavorabile. Urma să aterizeze la ora 21:56 și a și primit aprobarea pentru această oră, însă a întîrziat doar cîteva minute și nu i s-a mai permis aterizarea. Avionul, care transporta 335 de pasageri, a aterizat înapoi la Tokyo la 2:50, după escala pentru alimentare. Japan Airlines a precizat că a suportat toate costurile suplimentare ale pasagerilor - taxi și cazare la hotel.
Adăuga comentariu