Cutremure stiri: 505

Avioanele demnitarilor germani vor fi dotate cu sisteme antirachetă

21 sep. 05:00   Ştiinţă şi IT
2 ore in urma 438 0

Germania va instala sisteme de apărare împotriva rachetelor pe trei avioane ale guvernului care sînt folosite de către cei mai înalți demnitari germani, scrie publicația Der Spiegel.

Ministerul Apărării de la Berlin va trimite un contract de achiziție comisiei parlamentare de buget pentru aprobare pînă la finele acestui an, transmite hotnews.ro

Cele trei aeronave Airbus A350, care sînt utilizate de către președintele Frank-Walter Steinmeier, cancelarul Olaf Scholz și ministrul de Externe Annalena Baerbock, vor fi echipate cu un sistem infraroșu pe fuselaj care va putea bruia cu impulsuri laser senzorii de căutare ai rachetelor care se apropie, scrie Der Spiegel.

Ultimul dintre cele trei avioane a fost livrat armatei germane în luna iunie.

Ministerul Apărării nu a răspuns deocamdată unei solicitări privind detalii suplimentare legate de modul în care sistemul va proteja aeronavele oficiale.


Sistemul care va fi instalat pe cele trei A350 este creat de către compania israeliană Elbit, în cooperare cu producătorul german de componente de avioane Diehl. Multe dintre aeronavele militare de transport sînt deja dotate cu acest sistem.

Instalarea pe avioanele oficiale se va face treptat astfel încît cele trei avioane să nu fie scoase din serviciu concomitent.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав