Astfel, în acest sens, a fost încheiat un contract între Ministerul Apărării şi Instituţia Publică „Agenţia Servicii Publice” privind confecţionarea legitimaţiilor de tip nou.
Potrivit Secretarului de Stat în domeniul politicilor de dezvoltare a resurselor umane, învăţămînt militar şi planificare a resurselor, Vladimir Iliev, în anul 2018, vor fi confecţionate 15 000 de legitimaţii de tip nou, procesul fiind realizat pe etape.
Astfel, pînă la data de 1 mai vor fi tipărite 300 de bucăţi, pînă la finele trimestrului II — 4 900 de bucăţi, pînă la finele trimestrului III — 4 900 de bucăţi. Alte 4 900 de legitimaţii vor fi confecţionate pînă la sfîrşitul trimestrului IV (cel tîrziu pînă la data de 20 decembrie).
De menţionat că decizia cu privire la legitimațiile veteranilor de război a fost aprobată la şedinţa Cabinetului de miniştri din data de 22 februarie 2018.
Adăuga comentariu